Prezent pentru prima oară în cadrul unei conferinţe de presă, alături de PP-DD, unde a găsit „oameni sinceri care mă înţeleg”, deputatul itinerant Marius Dugulescu a explicat puţin despre „istoria traseismului”, de la facerea lumii încoace sau mai exact din aprilie până astăzi. Astfel, „am intenţionat să plec în PNL. Transferul nu s-a mai realizat.  Moţiunea de cenzură a fost în cauză, nu am votat pentru că eu cu două luni înainte îi promisesem lui  Mihai Răzvan Ungureanu susţinerea mea, pentru că e nevoie de astfel de oameni sinceri”.  Cât despre revenirea la PD-L, Dugulescu se laudă că „în politică se minte foarte mult. Am fost rugat să revin în PD-L de la cel mai înalt nivel, toată conducerea domnul Boc, doamna Udrea, domnul Ungureanu, de asta am rămas în grupul parlamentar al PD-L”.  Întrebat despre cei cu care se va înfrunta în lupta pentru un nou mandat de deputat, Dugulescu se simte încrezător şi anunţă că „nu îmi este teamă de adversarii mei, fiecare are dreptul să spere. Am văzut că unii cred că vor face 100%, eu nu vin în faţa alegătorilor să promit, ci vin să le arăt că am făcut ceva”.  Un  mesaj special şi succint a fost trimis către candidatul ARD pe colegiul III deputaţi, Adrian Orza, care a criticat vehement traseismul pe Facebok. „Dacă acceptam invitaţia de a veni în PNŢCD nu mai eram traseiest”, a explicat Dugulescu, fără a oferi detalii despre cel care i-a făcut curte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.