Matei Suciu, candidatul USL Timiş pe Colegiul 3 Senat, principalul contracandidat al şefului PD-L,
Vasile Blaga, a ieşit astăzi în faţa presei cu o serie de precizări cu privire la cursa în care s-a înscris „ca să nu mai creadă cineva că mi-ar fi teamă sau că aş fi mână moartă în faţa lui Vasile Blaga”. Astfel, „candidatura mea pe Colegiul 3 Senat a fost decisă în principal de mine cu toţi colegii din Biroul Naţional Permament nu vă ascund că aş fi putut să candidez pe alt colegiu de deputaţi poate cu mai multe şanse dacă ne uităm la statura politică a lui Blaga”, a detaliat Suciu. Totodată, acesta a mai explicat că are mai multe motive pentru care nu se teme de şeful democrat-liberalilor. Unul ar fi că nu îşi poate imagina ce metode ar putea folosi partidul portocaliu pentru a câştiga „această luptă în care Blaga s-a băgat să se ascundă în judeţul Timiş. „Pentru mine reprezintă un adversar cu care mă voi bate cu toate armele consider că domnia sa reprezintă partea de politică la care noi trebuie să
renunţăm”, a conchis Suciu.






