„Domnul Adrian Orza are o problemă pe care a subliniat-o chiar prietenul şi mentorul său Gheorghe
Ciuhandu, spunând că nu îi place această apropiere între el şi PD-L” a declarat, astăzi, deputatul PNL Horia Cristian. Liberalul e de părere că fostul viceprimar candidează pentru un post de deputat în ARD Timiş pentru că, în cazul său, interesul personal primează principiilor PNŢCD. Declaraţia a fost făcută în contextul în care Cristian a explicat că susţine o apropiere între PNŢCD aripa Chiuhandu – Ciorbea şi liberali, ba chiar o posibilă alianţă. Deputatul s-a laudat că la fiecare şedinţă săptămânală cel puţin unul din cei care se alătură partidului este fost ţărănist, nemulţumit de calea aleasă de noua conducere. Cât despre alianţa dintre PNŢCD şi PD-L, liberalul crede că este una de conjunctură şi efemeră şi că PNŢCD-ul condus pe Aurelian Pavelescu nu este reprezentativ pentru principiile care au consacrat formaţiunea politică de-a lungul istoriei şi că adevărata dreaptă din România va fi constituită din uniunea dintre liberali şi tărăniştii fin gruparea Ciorbea – Ciuhandu. Horia Cristian a anunțat că PNL este deschis în continuare către țărăniști, inclusiv pentru Gheorghe Ciuhandu.






