„Spitalul Judeţean din Timişoara are datorii de 20 milioane de lei, acumulate în ultimii trei ani”, acuză deputatul PNL Horia Cristian. Acesta a explicat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că doar cinci milioane de lei din suma totală reprezintă costurile nedecontate aferente serviciilor medicale oferite, restul banilor fiind cheltuiţi cu servicii,  mâncare, medicamente şi  materiale. Altfel spus, Spitalul Judeţean Timişoara primeşte hrană pe datorie de circa trei ani de zile.  „Momentan se caută soluţii pentru plata datoriilor, însă este dificil în condiţiile în care trei sferturi din datorie nu este aferentă sumei cu servicii medicale”, a atenţionat Cristian. Soluţia, în viziunea deputatului, ar fi crearea unui cont cu acumulare în care angajatorul să achite 30 la sută din cei 6 la sută pe care îi virează acum pentru contribuţiile la sănătate, metodă care ar putea fi aplicată cu succes şi pentru pensii. Ba mai mult, spitalul judeţean nu are contractat bugetul pe luna decembrie. Pacienţii nu vor avea de suferit, însă spitalul va acumula în continuare datorii pentru serviciiile medicale oferite, bani pe care eventual îi va recupera la o rectificare de buget a Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.