Noroc cu stenogramele lui Blejnar că așa am aflat de la fostul șef al ANAF cum stă treaba cu nepericuloasa „pilă mică”. Tradiţional românească, am putea chiar completa. Aparenta sinceritate a lui Sorinel, necunoscutul căruia preşedintele Băsescu îi cerea date despre situaţia prietenilor asfaltatori, n-a fost decât o perdea de fum abil aruncată. Căci imediat analiştii s-au repezit să analizeze-n dungă şi-n adâncime zicerea. Uitând cu desăvârşire de faptul că a apărut prima probă directă care-l leagă pe Blejnar de mafia vămilor. Şi nu oricum. Ci prin propriile vorbe prin care ordona numirea şefilor şpăgarilor din vămi. Care, odată ajunşi pe funcţii, s-au transformat în maşini de făcut bani negrii. Şi, aşa cum unii dintre ei au recunoscut. au trimis mare parte din şpăgile făcute mai departe. Spre protectorii lor care le-au dat siguranţa că pot să facă orice. Cu abilitatea sa şerpească, Blejnar a evitat subiectul şi nu a răspuns nici o secundă la întrebări esenţiale – de ce i-a vrut pe cei trei şefi de tură la Moraviţa, cine i-a susţinut şi pe câţi bani? Şpăgile mari făcute la vămi au acoperit ani la rândul mizeriile sistemului, acoperind mai toate gurile cu teancuri de euroi îndesate ca la îndopatul gâştelor. Crăpătura făcută în zidul „neimplicării” lui Blejnar în toată această operaţiune urât mirositoare se poate transforma într-un crater care să-l înghită. Cu o singură condiţie – să aibă cineva tupeul să lărgească cu ranga legii crăpătura.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.