Fostul ministru de externe, Teodor Baconschi, s-a declarat nemulţumit, astăzi, la dezbaterea
organizată la Timişoara de Fundaţia Creştin Democrată a cărui preşedinte este, de faptul că la ora actuală CNA nu închide gura jurnaliştilor incomozi. Banconschi a vorbit despre instituţii pe care „europenizarea noastră post-comunistă ni le-a adus ca forme fără fond”, dând ca prim exemplu CNA. „În măcelul demagocico- populist cu o purulenţă morală pe care câteva trusturi dominante pe piaţa fac agenda publică, obligă 19 milioane de români să se ocupe de ce vor ei, cum ar fi telenovela Oltchim, să zicem, respirăm în ritmul acestei telenovele de actualitate, ei bine, CNA nu şi-a făcut nici o secundă datoria. E un exemplu tipic de instituţie goală”. Ulterior, Teodor Baconschi a explicat că „numirea pe algoritm politic, legislaţia aferentă, nu au permis acestei instituţii să asaneze piaţa media, comunicarea publică şi socială, să evite derapajele frecvente la carea sistăm, abuzurile împotriva dreptului la informare corectă”. Când i s-a amintit că doar România şi Franţa au CNA, fostul ministru de externe a susţinut că „există alte forme de cenzură morală, legală, civică a oricărui derapaj.(..) Prin cenzură nu mă refer la cea de tip totalitar, ci la orice formă de reglementare”.
Fostul ministru de externe a susţinut că nu s-a supărat că presa a relatat despre cheltuielile de când conducea MAE, ci că jurnaliştii nu s-au informat corect. Asta în condiţiile în care media a prezentat documente oficiale în care se vorbeau despre sumele cheltuite. Baconschi a afirmat că după un calcul făcut de el, cheltuieile lunare de protocol ale ministerului pentru acţiunile normale de la Bucureşti „au fost mai mici decît salariul unui ambasador, adică 3.000 – 4.000 euro”, fiind depăşite doar când erau evenimente.






