250 de elevi din Timişoara, din clasele V – VIII, au văzut, astăzi, cu ochii lor cât de grea şi ocupată este viaţa unui primar. Chemaţi să fie premiaţi pentru că au încheiat anul şcolar cu nota zece, copiii l-au aşteptat mai bine de jumătate de ceas pe Nicolae Robu. Sosit la eveniment, edilul şef a urcat pe scena Filarmonicii, de unde l-a explicat micuţilor că  „vreau să vă felicit, dragi copii, pe toţi cei 250 care aţi reuşit să faceţi performanţa deosebită de a obţine nota zece. Vreau, în egală măsură, să adresez mulţumiri profesorilor voştri care au făcut cu voi şcoală pură şi părinţilor voştri care, deşi sunt ocupaţi şi au pe cap multe probleme, v-au asigurat un climat bun pentru a învăţa. Timişoara are nevoie de oameni performanţi ori pentru a fi performant într-o profesie este nevoie de performanţă încă de la grădiniţă”. Nici zece minute  nu a stat Robu în incinta Fiilarmonicii, anunţând că „eu nu o să pot rămâne la toată ceremonia, pentru că sunt copleşit de câte probleme are oraşul nostru şi câte lucruri trebuie să facem pentru oraşul nostru. Echipa primăriei lucrează coerent şi dă  satisfacţie cetăţenilor, sperăm noi”. Ceremonia a fost mai departe coordonată de viceprimarul Sorin Grindeanu, eleviii primind diplome, cărţi, insigna de argint a oraşului şi promisiunea că municipalitatea va oferi, în curând, şi burse de merit şi sociale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.