Elevii de la Colegiul Naţional Bănăţean din Timişoara au intrat în pâine încă din prima zi de şcoală.  Deschiderea anului şcolar a fost făcută de „cele mai mari personalităţi ale judeţului, primarul
Nicolae Robu şi preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin”, după cum le-a explicat micuţilor unul din preoţii veniţi să oficieze slujba. Şefii USL Timiş au predat şi primele lecţii.  Primul a vorbit
Titu Bojin, care le-a explicat tinerilor despre conducerea  liceului şi despre viitorul şcolii, sub mâna social-democratului Sorin Ionescu – „domnul director Ionescu care reprezintă generaţia tânără, alături de colegii dânsului care sunt cu o experienţă mare în ceea ce înseamnă învăţământul, veţi avea rezultate foarte bune şi veţi fi în primele licee, în primele şcoli, în primele colegii ale învăţământului românesc”.  Rapid, a urmat la microfon primarul Nicolae Robu, care deşi s-a plâns că este emoţionat, a ţinut un discurs numai bun să închidă gura răutăcioşilor care în campanie electorală i-au reproşat că a vorbit mai mult de pe panouri. „Vreau să vă spun că în ceea ce ne
priveşte pe noi, actuala echipă de conducere din Primăria Timişoara vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a tranforma radical oraşul nostru. Mă preocupă  dezvoltarea economică, astfel încât părinţii
voştri, dragi copii, să aibă unde să lucreze şi să câştige cât mai bine. Voi înşivă când veţi ajunge să ieşiţi din şcoală să puteţi găsi locuri de muncă bune. Vrem, pe de altă parte, să facem oraşul mai plăcut, mai civilizat. Dorim să vă oferim cât mai multe momente în care după muncă, pentru că munca trebuie să ne ocupe o bună parte din viaţă şi trebuie să o facem cu pasiune, cu drag, să ne putem cu toţii distra. Am întâlnit în această perioadă momente muzicale pe toate gusturile.  Şi muzică populară autentică cum a fost şi ieri de Ruga Bănăţeană şi muzică simfonică, de operetă şi, desigur, ştiu că mulţi din cei de faţă aţi putut să vă încântaţi de asta şi concertul Inna din Piaţa Unirii. Vă oferim şi posibilitatea de a vă ancora în fenomenul sportiv, atât ca şi practicanţi, cât şi ca şi susţinători au echipelor de performanţă în rugby, în baschet şi, evident, în fotbal. În acest weekend, echipa noastră de suflet, Poli, a reuşit un rezultat foarte bun la Mioveni  şi suntem în grafic pentru a ne atinge obiectivul de a promova. Sper că ţineţi cu Poli.  Tineţi?”, le-a spus Robu elevilor, de clasă pregătitoare, care abia se vedeau în primul rând, de după buchetele de flori. Invitată specială la eveniment a fost şi Ramona Olteanu, consilier local din partea USL, despre care Sorin Ionescu a explicat că „lucrările de reparaţii care s-au făcut nu ar fi putut avea loc fără intervenţia domniei sale”.  Ceremonia s-a încheiat cu un dans al unor majorete de circa 10 ani şi cu eliberarea
în văzduh a unor porumbei,  „colaborare cu  Asociaţia Columbofililor, care nu a costat nimic”, după cum a precizat Ionescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.