Revoluţionarii din zona de Vest sunt nişte „bărbaţi adevăraţi, fără atitudini mieroase”. Este concluzia
secretarului de stat pentru problemele revoluţionarilor, Sorin Vintilă Meşter, despre reuniunea de ieri, care a durat mai bine de cinci ore şi „dacă tot suntem în anul lui Caragiale, s-a terminat cu pupături”. Astăzi, acesta a precizat că momentan se fac demersuri pentru reluarea plăţilor
indemnizaţiilor pentru luptătorii cu merite deosebite, plăţi care momentan sunt suspendate. „Indemnizaţia este pe masa Guvernului. Am propus ca plăţile să fie diminuate cu zece la sută, pentru cei care primesc şi pentru cei care urmează să primească. Vom discuta de la anul cât va rămâne şi cine va rămâne în plată. Fiecare dosar în parte va fi analizat de instanţele de judecată”, a explicat Vintilă. Acesta a dat asigurări că în viitorul apropiat ar putea fi găsite fonduri pentru reluarea plăţilor pentru luptătorii cu merite deosebite. Momentan, la nivelul ţării există 13.978 de revoluţionari certificaţi. Un număr de 6.551 de dosare vor fi luate la puricat pentru că ar fi duplicate, a explicat Vintilă. Cu toate că numărul revoluţionarilor a explodat după anul 1998 când au început să se dea indemnizaţii pentru cei care au certificate, Vintilă a precizat că în Timişoara numărul revoluţionarilor din a rămas la fel. Explicaţii au de dat alte oraşe precum Braşov sau Constanţa, „unde probabil mare a făcut mai multe victime ca Revoluţia”. Pentru a-şi duce la capăt planurile, secretarul de stat a promis că va face şi schimbări în instituţie, pentru că a constatat că e nevoie de competenţă şi nu de meritocraţie.






