Anunţurile războinice ale noului şef al PNŢCD Timiş, Valentin Moldovan, care pofteşte trei colegii de
deputaţi în Timiş şi anunţă că însuşi liderul PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc, l-ar fi chemat să se întâlneascăpentru a purta o discuţie cu privire la organizarea judeţeană a noii alianţe de dreapta, perfectată la nivel central, nu au rămas fără ecou. Gheorghe Ciuhandu a reacţionat astăzi printr-un mesaj postat pe pagina de Facebook a organizaţiei Timiş a PNŢCD pe care a condus-o în ultimii 12 ani până să fie debarcat. „Din punctul meu de vedere, PNŢCD nu are ce să caute într-o alianţă cu FSN, indiferent că acest FSN este reprezentat de PDL sau de USL. Eu cred că PNŢCD mai există în ziua de azi, şi este dorit de diverşi, şi datorită faptului că are nişte principii. PNŢCD, cu procentul pe care îl are, reprezintă o oază de moralitate în politica românească. Iar acest PNŢCD trebuie reconstruit, dar fără compromisuri care ducă la pierderea puţinelor lucruri pe care le avem de oferit: principiile, istoria, tradiţiile şi revenirea la Monarhie Constituţională ca perspectivă de viitor pentru România”, a susţinut Ciuhandu.
