Secretarul Primăriei Timişoara, Ioan Cojocari, nu a avut o zi liniştită la plenul consiliului local, de data aceasta „nea Jean” fiind luat la ochi de viceprimarul Sorin Grindeanu, cel care a şi condus şedinţa. Primul motiv de iritare a fost provocat de sistemul de vot electronic, care a dat erori peste erori. „Domnul secretar vă rog ca, de acum încolo, să verificaţi sistemul înainte de şedinţă. Există un contract pentru întreţinere şi nu este normal ce să întâmplă”, i-a cerut Grindeanu. Pentru că secretarul a încercat, conform tradiţiei, să găsească o scuză, viceprimarul i-a mai dat o temă de casă „m-am săturat de călăreţii aştia de hârtie cu numele consilierilor, care zboară. Nu înţeleg de ce nu sunt gata până acum plăcuţele”. Când s-a ajuns la proiectul de hotărâre legat de vânzarea terenurilor de sub clădirile cumpărate pe Legea 112, Grindeanu şi-a adus aminte că „de câteva luni, domnule secretar, ca să nu spun de un an şi ceva, din legislatura trecută, să faceţi un proiect cu o procedură simplificată pentru ca să putem vinde mai uşor şi ca primăria să-şi încaseze şi veniturile estimate din această operaţiune. Vă rog să vă ocupaţi”. Secretarul Cojocari s-a strâmbat la observaţie şi ca să se treacă peste moment a început să-i dea consultanţă gratuită în plenu consiliului local unei timişorence, care era nemulţumită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.