Prezentă astăzi la Timişoara ca invitat special al conferinţei intitulate Corupţia politică şi performanţa economică. România, încotro?, organizată de Noua Republică,  Monica Macovei, europarlamentar democarat – liberal,  s-a remarcat prin discursul vehement împotriva actualei puteri.  Aceasta a atenţionat de mai multe ori asupra faptului că suspendarea preşedintelui are ca scop preluarea justiţiei, că România devine o problemă  politică pentru Uniunea Europeană şi că instabilitatea din plan politic este suficientă pentru a îndepărta potenţialii investitori, care se tem de anarhie. ” Până şi liderii europeni se simt jigniţi de politicienii români.  Merkel este insultată, Barosso este luat peste picior pentru că nu ştie realităţile din România, suntem un caz unicat,  şi nu un model pozitiv „, a atenţionat Macovei. În încheierea discursului, fostul ministru al Justiţiei a ţinut să precizeze că odată cu formarea noii drepte în România, prin alianţa dintre  PDL, PNŢCD, FCD şi ICCD ” vom avea obiective şi pe justiţie, care vor include şi oamenii, pentru că avem nevoie de o justiţie previzibilă, la îndemâna oamenilor, care nu se poate să fie ca o loterie”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.