Numărul celor care au ieşit astăzi în Piaţa Operei din Timişoara pentru a protesta împotriva încălcării principiilor democraţiei şi pentru a cere demisia premierului Victor Ponta, acuzat de plagiat,  a scăzut la jumătatate în cea de a doua zi de proteste, chiar dacă , astăzi, a fost mai răcoare. Întreaga acţiunea a stat sub semnul lentorii, căci astăzi de la faţa locului au lipsit protestatarii anti – Băsescu.  Startul  „promenadei civice”  l-a dat profesorul universitar Daniel Vighi, care a anunţat „să plecăm la plimbare că vând doctorate.  Să fie plagiate că le dau pe o sticlă de Pepsi”. „Înarmaţi” cu pancarte inscripţionate „Copy Paste demisia”,   „Democraţia nu se copiază ca tezele de doctorat”,  „Năstase cel încarcerat i-a făcut lui Ponta doctorat”, militanţii au făcut două ture de centru.  De departe, cel mai tranşant a fost Vighi, care a anunţat că „ în câteva zile fac un protest la Gara de Nord cu nişte câini vagabonzi şi boschetari, şi îi scriu o scrisoare lu’ tata socru (n.r senatorul PSD de Timiş Ilie Sârbu) să se ocupe el de situaţie”.  Întrebat dacă nemulţumirea sa se leagă de trecerea ICR în subordinea Guvernului, Vighi a spus că „nu am treabă. Lumea zice că am luat bani de la ei. Şi uselaşii au luat!” În timp ce treceau pe lângă o terasă, protestatarii au fost apostrofaţi de un domn care bea o bere. „Jos Băsescu”, a strigat cetăţeanul. O doamnă, care cu câteva minute mai devreme explica cum că tăierea pensiilor a fost necesară şi „nu trebuie să ne răzbunăm, că doar au suferit şi grecii şi, vorba aceea, şi italienii”, a replicat „domnule, mai bea o bere şi lasă-ne!”. După doar o oră de stat în stradă nemulţumiţii, inclusiv pedeliştii, au abandonat misiunea, dar au promis că „nu renunţăm şi, chiar şi dacă Băsescu va fi demis, continuăm să ieşim în stradă, pentru că nu se poate să fim conduşi de infractorul şef, care pe deasupra a mai şi plagiat”. Au plecat din Piaţa Operei înainte să se anunţe că Traian Băsescu a fost demis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.