Poliția Timiș a anunțat, astăzi, că au fost finalizate cercetările pentru săvârşirea infracţiunilor de uz
de fals, fals în declaraţii şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor faţă de Goia Ioan, de 48 de ani, directorul Regiei Autonome de Transport Timişoara, Crețu LuciaVasilica, de 36 de ani, consilier juridic şi Stana Cristina, de 44 de ani, şef resurse umane. Goia este acuzat că în 2008, înainte de concursul pentru ocuparea funcţiei, a dat declaraţie pe proprie răspundere că este compatibil şi îndeplineşte condiţiile cerute pentru participarea la concursul pentru ocuparea funcţiei. Asta deşi „suspectul deţinea acţiuni la o societate din Timişoara al cărei obiect de activitate principal şi secundar se interfera cu cel al Regiei la care suspectul devenise în mod fraudulos Director General”. După ce a ajuns director al RATT, Goia împreună cu cele două „au concediat abuziv 14 persoane pe diferite motive neîntemeiate. Cei concediaţi i-au acţionat în judecată pe suspecţi, instanţa de judecată obligându-i pe învinuiţi să-i reîncadreze plătindu-le sume de bani ce au totalizat un cuantum de 625.610 lei, sumă cu care a fost prejudiciată instituţia sus-menţionată”. Dosarul a fost înaintat procurorilor cu propunere de trimitere în judecată.
UPDATE „Domnul Goia trebui să răspundă în faţa legii pentru ceea ce a făcut. De multă vreme mi-am exprimat nemulţumirile faţă de modul în care este gestionată RATT. În luna septembrie vom lua măsuri radicale, însă în momentul de faţă nu am de gând să îl demit”, a comentat primarul Timişoarei, Nicolae Robu, pe marginea scandalulului legat de anchetarea directorului regiei.






