Angajaţii Aeroportului Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara au fost spionaţi în mod ilegal de 
administraţia condusă de fostul director, pedelistul Cornel Sămărtinean. După ce acesta a fost schimbat din funcţie, s-a descoperit că au fost montate camere video şi microfoane, ascunse în senzorii de mişcare plasaţi în toate birourile. În ambele clădiri ale administraţiei au fost instalate echipamente care stocau imaginile şi sunetul, în corpul A aceste receivere fiind instalate chiar în biroul directorului Sămărtinean. Practic, toate mişcările angajaţilor din birouri erau monitorizate la sânge, iar imaginile erau stocate în servere aflate în afara aeroportului. Cei care lucrează acolo au rămas mască atunci când au văzut cum erau ţinuţi sub lupă. „Când au instalat senzorii de mişcare în birouri au spus că sunt pentru hoţi. Avea logică. Nu ne-au spus, însă, nimic despre camere de supraveghere şi microfoane. Ştiam de camerele de pe holuri, dar nici să ne spioneze şi-n birou”, comentau angajaţii uimiţi de Big brother-ul portocaliu. Unii bănuiau că ar fi supravegheaţi, dar nu aveau confirmare. Printre angajaţi se discută că supravegherile ilegale au surprins câţiva dintre cei monitorizaţi în ipostaze erotice.

administraţia condusă de fostul director, pedelistul Cornel Sămărtinean. După ce acesta a fost schimbat din funcţie, s-a descoperit că au fost montate camere video şi microfoane, ascunse în senzorii de mişcare plasaţi în toate birourile. În ambele clădiri ale administraţiei au fost instalate echipamente care stocau imaginile şi sunetul, în corpul A aceste receivere fiind instalate chiar în biroul directorului Sămărtinean. Practic, toate mişcările angajaţilor din birouri erau monitorizate la sânge, iar imaginile erau stocate în servere aflate în afara aeroportului. Cei care lucrează acolo au rămas mască atunci când au văzut cum erau ţinuţi sub lupă. „Când au instalat senzorii de mişcare în birouri au spus că sunt pentru hoţi. Avea logică. Nu ne-au spus, însă, nimic despre camere de supraveghere şi microfoane. Ştiam de camerele de pe holuri, dar nici să ne spioneze şi-n birou”, comentau angajaţii uimiţi de Big brother-ul portocaliu. Unii bănuiau că ar fi supravegheaţi, dar nu aveau confirmare. Printre angajaţi se discută că supravegherile ilegale au surprins câţiva dintre cei monitorizaţi în ipostaze erotice.În urma verificării echipamentelor descoperite, s-a stabilit că, de curând, au fost tăiate cablurile pentru înregistrările audio de la receivere, dar nu şi de la dispozitivele clandestine de supraveghere. Deşi au fost şterse o parte din înregistrările de la receivere, cei care au spionat au mai uitat câteva cadre filmate ilegal.
Impus în funcţia de director al aeroportului de preşedintele PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc, Sămărtinean şi-a luat ca şi consilier pe probleme de securitate de Mircea Preunca, fost ofiţer SRI, fratele consilierul judeţean PD-L Daniel Preunca. Acesta este şi administratorul firmei MT Systems SRL, care a avut contractele de instalare a sistemelor de supraveghere cu aeroportul. Contactat telefonic pentru a comenta operaţiunea ilegală de supraveghere, Cornel Sămărtinean s-a mulţumit să spună „nu comentez, la revedere”. Mircea Preunca a susţinut în schimb că „tot ce s-a făcut a fost legal. Nu s-a încălcat nici o lege. La intrarea în clădiri erau avertismente că sunt obiective supravegheate. Nu erau ascunse camerele. Erau la vedere. Sunt sisteme de supraveghere din comerţ. A fost înregistrare doar video, nici gând de înregistrare audio. Totul a fost legal”. Luni va fi depusă o plângere penală la Parchet de noua conducere a aeroportului pentru supravegherile ilegale.






