Ultimul membru al grupării de traficanţi de persoane condusă de interlopul Cosmin Chifu, Scrob Sorin Vasile, a fost reţinut, astăzi, la mai bine de două luni de la primele descinderi făcute de poliţiştii de la „Crimă Organizată” sub coordonarea procurorului DIICOT . Acesta era căutat de anchetatori şi a preferat să vină la audieri singur, după ce a încercat să-şi piardă urma prin Oradea şi la Viena. Şi-a motivat întârzierea prezentării la audieri prin faptul că nu a avut timp să-şi strângă hainele. Vă reamintim că membrii grupării racolau tinere pe care  ulterior le trimeau la „produs” în bordeluri din Europa. Scrob a racolat trei fete pe care le-a trimis la bordelul din Linz al unui alt membru al grupării. Monitorizarea anchetatorilor a scos la iveală că Scrob, care şi-a declarat ca meserie „jucător profesionist de cazino””, primea între 2.000 şi 3.000 euro pe lună de la fiecare fată exploatată. Când nu primea banii pe car-i dorea, acesta făcea presiuni pe motiv că nu-i ajung banii la cazino. Avocatul suspectului, Marin Bâlc, a încercat sub orice formă să nu-i fie fotografiat clientul care se afla sub escorta poliţiştilor pe stradă, ajungând până la a pune mapa în faţa obiectivului foto. Fără succes la fel ca şi în cazul apărării făcute pentru Scrob, care a fost reţinut şi urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi asociere în grup infracţional organizat.

UPDATE Instanţa a decis arestarea suspectului pentru 29 de zile.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here