Regele asfaltului din Banat, Georgică Cornu, şi mai mulţi angajaţi ai firmelor sale sunt anchetaţi penal de DIICOT, fiind acuzaţi de
săvârşirea mai multor infracţiuni. Investigaţile au plecat de la denunţul unui cunoscut al lui Cornu, procurorii DIICOT efectuând percheziţii şi ridicând o serie de documente. Împotriva regelui asfaltului din Banat a fost începută urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani. Sunt vizate tranzacţiile efectuate de firmele lui Cornu cu două societăţi comerciale din Strehaia din perioada 2007 – 2009, anchetatorii acuzând faptul că tranzacţille au fost unele false, existând doar pe hârtie, dar prejudiciind cu sume importante bugetul de stat. Astfel, din documente a reieşit că într-o singură zi un camion de 20 de tone a făcut şi patru transporturi de fier între Strehaia şi Timişoara, adică 2.000 de kilometri. În baza constatărilor celor de la Finanţe, urmează să se stabiliească prejudiciul adus statului în baza acestor tranzacţii cu cântec.






