Directorul Aeroportului Internaţional „Traian Vuia” Timişoara, pedelistul
Cornel Sămărtinean, a trimis un drept la replică după ce PRESSALERT.ro a dezvăluit faptul că hala cargo a ajuns în administrarea firmei Air Cargo Logistic, deţinută de un prieten al deputatului democrat-liberal Alin Popoviciu. În încercarea disperată de a salva aparenţele, au fost înşirate o serie de date privind veniturile încasate de aeroport de la hala cargo, însă s-au ales numai anumite luni cu venituri mici pentru a arăta beneficiile contractului cu Air Cargo Logistic. „Noi am ales astfel o soluţie prin care veniturile noastre lunare din această activitate de închiriere să crească”, susţine Sămărtinean care , în final, anunţă că „obiectivele noastre sunt pur comerciale, de a creşte veniturile şi de a reduce cheltuielile, oferind servicii de calitate clienţilor noştri”. Interesant este că Sămărtinean nu suflă un cuvânt despre lipsa avizelor de securitate pentru firma care administrează acum hala cargo.






