Candidatul Uniunii Social Liberale la Primăria Timișoara, senatorul Nicolae Robu, a fost internat de urgență la  Institutul de Cardiologie. Robu a fost depistat cu leziuni tricoronariene, iar o echipă de specialişti cardiologi de la institutul timişorean urmează să decidă ce fel de intervenţie chirurgicală i se va face lui Robu, au anunțat cei de la jurnalul.ro. Purtătorul de cuvânt al PNL Timiș, Alina Sabou, a confirmat pentru PRESSALERT.ro că Nicolae Robu „este într-adevăr pentru o serie de analize la Institutul de cardiologie. Deocamdată , aşteptăm rezultatele analizelor. Vom vedea ce se urmează”. Mai multe surse din PNL Timiş au confirmat că au fost anuşlate toate acţiunile de campanie programate pentru astăzi şi zilele următoare. Vom reveni cu amănunte.

UPDATE 1 Partenerii lui Nicolae Robu, copreşedinţii USL Timiş, şeful PSD Timiş, Titu Bojin, şi liderul PC Timiş, Maria Grapini, habar nu aveau că penelistul a fost  internat de urgenţă la Institutul de Cardiologie. „Nu ştiam că este în spital. Ştiu doar că duminică a avut un puseu de tensiune, dar nu ştiam că are probleme cu inima”, a explicat Titu Bojin. Acesta spune că probabil este vorba doar de stres şi exclude ipoteza ca Robu să fie retras din cursa pentru Primărie. Maria Grapini, aflată la Bucureşti, a declarat „chiar nu aveam nicio idee. Ştiu că este un om sănătos şi că face multe sport. Nu am cunoştinţă să aibă probleme cu inima. Sper să fie doar pe fond de oboseală şi îi ţin pumnii să îşi revină”. Nici şefa PC Timiş nu crede că internarea lui Robu va interfera cu buna desfăşurare a campaniei electorale sau că Robu ar putea să nu mai candideze la funcţia de primar al urbei  de pe Bega.

UPDATE 2  Şeful de campaniei al PNL pe Timişoara, Dan Diaconu, a declarat că „Nicolae Robu a fost internat în cursul acestei zile la Clinica de cardiologie pentru realizarea de investigaţii medicale. Rezultatele le vom cunoaşte în cursul zilei de mâine şi care este decizia medicilor. Ce este de menţionat cu putere – nu s-a pus, nu se pune şi nu se va pune problema retragerii din cursa electorală. Campania electorală va continua de către echipa candidatului Nicolae Robu. Evenimentele care necesită prezenţa sa imperativă au fost amânate, iar celelalte vor continua conform celor planificate anterior . Nicolae Robu vă transmite salutări prin intermediul meu. În cel mai scurt timp ne vom reîntâlni în campanie. Din discuţiile de până acum cu medicii, perioada de spitalizare va fi scurtă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.