Prefectul de Timiş, Mircea Băcală, a scăpat fără nici o sancţiune după scandalul
provocat de slalomul aproape sinucigaş al maşinii instituţiei surprins de radarul Poliţiei Rutiere, depăşind peste linia dublă continuă. Ulterior şoferul a refuzat să oprească la semnalul agenţilor, fiind urmărit câţiva kilometri până a fost tras pe dreapta. PRESSALERT.ro a dezvăluit faptul că agenţii care au oprit maşina în care erau prefectul Mircea Băcală şi naşul său, deputatul PD-L Alin Popoviciu, au fost puşi sub presiune de şefi ca să demisioneze. Cei doi reprezentanţi ai statului au susţinut că făceau parte dintr-o coloană oficială. După apariţia scandalului în presă, Poliţia a anunţat că i-s suspendat permisul şoferului prefectului şi că maşina nu făcea parte dintr-o coloană oficială.
Purtătorul de cuvânt al premierului Mihai Răzvan Ungureanu, Dan Suciu, a declarat, astăzi, că Guvernul nu comentează cazul prefectului de Timş şi că măsurile legale au fost deja luate. Iertarea primită de Băcală de la Mihai Răzvan Ungureanu vine după ce săptămâna trecută premierul declara că prefecţii „sunt gardieni ai legalităţii. (…) Al treilea lucru despre care am vorbit: profesionalismul moral. Profesionalism fără moralitate nu face sens, nici în poziţia pe care o ocupă, nici în societate, în general”.






