PSD Timiş. Azi, pe la 10. Freamăt pe holuri, agitaţie în rândul activului conducător. Apare Victor Ponta cu cravată roşie cu dungi negru. Urmat, umăr lângă umăr, de fostul pedelist, deputatul Gheorghe Ciobanu. Cu cravată neagră cu dungi albe late. „Ghiţă, hai lângă mine, să fiu sigur că nu pleci”, îi cere noul şef. Ciobanu se execută întocmai şi la timp în tăcere. Urmează şi restul decorului pesedist – senatorul Ilie Sârbu cu un zâmbet atotştiutor, Titu Bojin roşu la faţă de parcă-l strângea cravata, Sorin Grindeanu fără cravată, dar îngândurat şi Adam Crăciunescu, privind întrebător. „Am venit la Timişoara să-i spun lui Ghiţă Ciobanu bun venit în PSD. Îl cunosc de foarte mulţi ani şi l-am dorit alături de noi de foarte mulţi ani”, se destăinuie Ponta. Senatorul Ilie Sârbu este anunţat de ginere „oficial ca şi coordonator al campaniei, cu puteri depline, responsabil pe cele trei judeţe din Banat”. Nimic despre Titu Bojin, care se foieşte pe scaun. În schimb o sarcină de partid pentru Ciobanu – secundul lui Sârbu în campania electorală cu speranţa că ” vom câştiga cât mai multe voturi”.

Deputatul Gheorghe Ciobanu prinde curaj şi-şi explică plecarea către PSD „întotdeauna am făcut politica cetăţeanului. Nu de stânga, nu de dreapta. Am încredere în preşedintele Ponta. Reforma clasei politice nu se întâmplă decât ăn PSD sub tutela lui Victor Ponta”. Cât despre negocierile cu liberalii, sare ca ars de şarpe şi neagă cu vehemenţă „n-a fost nici o discuţie. Eram cu Sorin (Grindeanu, n.a.) când a apărut, ieri, că trec la PNL. Şi m-am întrebat de unde informaţia asta”.  După ce l-a pus pe harta mafiilor portocalii pe Sorin Frunzăverde, Ponta răspunde rânzând, după modelul Băsescu „l-am reevaluat”.

Când e întrebat despre candidatul PSD la Consiliul Judeţean Timiş, preşedintele PSD răspunde sec „Bojin. USL va merge cu Bojin şi Robu”, după care trece repede  să-i dea replici premierului Ungureanu. După ce-i strânge mâna lui Ponta, Ciobanu pleacă cu Titu Bojin, masându-l la ceafă şi povestind cu voce joasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.