Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a primit, după nouă luni,
expertiza tehnică în dosarul teribilului accident provocat de consilierul judeţean PD-L Iacob Chişărău. Aflat la volanul unui Volkswagen Touareg, în 6 mai anul trecut,Chişărău a intrat în depăşire pe podul din localitatea Şag şi a izbit frontal un Opel care circula regulamentar şi care a fost la un pas să fie aruncat de pe pod. Trei tineri au murit, iar un al patrulea a rămas cu grave sechele. În cadrul anchetei, procurorii au solicitat efectuarea unei expertize tehnice, dar Laboratorului de Expertize Criminalistice Timişoara i-au trebuit mai bine de nouă luni să o finalizeze, în această perioadă dosarul penal fiind, practic, blocat. Concluziile expertizei sunt că vinovat de producerea tragediei a fost consilierul PD-L deorece, odată intrat pe contrasens, impactul frontal nu putea fi evitat. Avocatul acestuia, Daniel Sabou, a susţinut că nu ştie de finalizarea expertizei şi a refuzat să o comenteze, chiar dacă rezultatele au fost anunţate tututror părţilor din dosar.
Pe lângă această expertiză tehnică, la dosar mai este una medico-legală realizată în baza unor acte medicale pe care Chişărău le-a prezentat, dar care ridică anumite semne de întrebare. Imediat după accident, acesta a fost consultat atât de echipajul SMURD, cât şi la Spitalul Judeţean Timişoara, neînregistrându-se nici un fel de problemă medicală. Cu toate acestea, Chişărău s-a internat la Clinica de cardiologie. În baza constatatărilor de acolo, ulterior, echipa medico-legală a concluzionat că este posibil ca şoferul „să fi suferit leziuni ischemice cerebrale în momentul spasmului vascular (care duce la ischemie) şi poate să aibă loc o pierdere de conştiinţă de câteva secunde, cu recuperare totală”. Altfel spus, fix în momentul producerii accidentului, Chişărău a leşinat, după care şi-a revenit şi nu a rămas nici un un fel de sechele. Aceste concluzii urmează să fie verificate de o contra-expertiză medicală. În timpul anchetei legate de şpaga de 50.000 euro în dosarul falimentului Moldomin a reieşit că Iacob Chişărău a negociat cu vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara, Cătălin Şerban, şi pe tema accidentului său.






