Deputatul PD-L Alin Popoviciu a susţinut, astăzi, cu nonşalanţă că nu a fost nici o problemă săptămâna trecută când poliţiştii de la Rutieră au urmărit maşina prefectului Mircea Băcală, după ce nu a oprit la semnalul acestora care i-au văzut călcând linia continuă. „Sunt poveşti 90% din ce aţi prezentat. Dacă ce daţi este de pe PRESSALERT.ro, acolo majoritatea sunt poveşti”, a susţinut, astăzi, la RTV, pedelistul Popoviciu. Acesta a reluat varianta coloanei oficiale, susţinând că „era coloană oficială a ministrului Nazare. Erau avertizări luminoase şi sonore. Nu era nici o maşină de Poliţie antemergător pentru că nu am vrut să facem circ. Poliţiştii ne-au salutat şi după vreo trei kilometri ne-am trezit că vin tare din urmă şi ne opresc”, a susţinut Popoviciu. Conform Codului Rutier, coloana oficială este definită ca ” unul sau mai multe vehicule care circulă pe drumul public şi sunt însoţite de unul sau mai multe autovehicule ale poliţiei rutiere, care au în funcţiune semnale speciale de avertizare sonore şi luminoase de culoare roşie”. Cu tupeul care l-a făcut celebru, Popoviciu a susţinut că nu ştie ca poliţiştii să fi avut probleme şi nici de vreo reclamaţie împotriva lor. Asta deşi finul său, prefectul Mircea Băcală, a sunat la şefii Poliţiei Timiş să-i sancţioneze pe cei doi. După dezvăluirile de ieri de pe PRESSALERT.ro, toate măsurile represive împotriva agenţilor au fost retrase – cei de la Rutieră care sunt la Lugoj la Biroul Drumuri Naţionale nu mai trebuie să vină în fiecare zi la Timişoara, iar agentul „teleportat” la Belinţ a revenit pe vechul post. La o săptămână de la incident, Poliţia Timiş nu a făcut publice imaginile surprinse de radar cu maşina prefectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.