Pedelistul Petru Roman, primarul oraşului Deta, nu a pierdut nici o ocazie ca să-şi bage în buzunare cât mai mulţi bani publici. După ce a luat bani europeni, primăria făcând afaceri direct cu firma unde este asociat unic, Roman a scos un leu cinstit şi din casa sa de pe strada Mihai Eminescu din Deta. De data aceasta prin intermediar. A închiriat imobilul Asociaţiei Timiş – Torontal, asociaţie formată din consiliile locale din zonă, printre care şi cel din Deta. Conform declaraţiei de avere, în ultimii ani primarul a încasat de la asociaţie peste 14.000 lei pentru sediul închiriat asociaţiei, care este finanţată din cotizaţiile membrilor. Inclusiv cei veniţi de la Primăria Deta pe care o conduce pedelistul.  „Era o chirie de 150 de euro pe lună. Dacă scazi toate cheltuielile vă spun eu că rămâi cu mai nimic. Nu cred că e o problemă atât de mare cu conflictul de interese. Am vorbit cu preşedintele asociaţiei să-şi caute alt sediu. Acum nu pot să-i dau afară”, a declarat Petru Roman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.