Timişora a ieşit în stradă ca să întâmpine 2012. Punctul de întâlnire – Piaţa Operei. În faţa scenei unde au curs recitalurile plătite de la 





bugetul local. Frigul molcom a scos lumea din case. Iar centrul s-a umplut „cum n-a mai fost aşa doar la Revoluţie”. Încet, încet, atmosfera s-a încins. Mircea Baniciu a pregătit cu cu arta-i ştiinţă momentul clipei dintre ani. Patru elevi percuţionişti de la „Ion Vidu” au acompaniat cu tobele lor numărătoarea inversă a viceprimarului Adrian Orza. Care a mai apucat să ureze mulţimii „La mulţi ani”. Cu sticla de şampanie în mână plus două cupe. Toată lumea s-a întors cu faţa spre Catedrală. Nu pentru a se închina că a intrat în 2012, ci pentru a privi la jocul de artificii. Minute-n şir, timişorenii au stat cu ochii pe cer la şarjele de culori efemere. Distracţia a continuat cu cei de la „Cargo”, însă unii au preferat să se retragă spre cluburile care-i aşteptau să chefuiască până-n zori de zi.






