Marian Copuţ, unul dintre cei care a fost prins în maşina liderului interlop Sorin
Udrea, care avea în vehicul o carabină cu amortizor, a ajuns, în această dimineaţă, la Spitalul Municipal din Timişoara cu o rană în zona hemitoracelui stâng. Poliţiştii spun că bărbatul a fost împuşcat, existând o gaură de intrare şi ieşire, dar rănitul a negat că a fost împuşcat, susţinând că s-a autoaccidentat. De altfel, la spital, acesta a refuzat internarea şi după ce i s-au acordat îngrijiri medicale a plecat acasă.Poliţiştii de la Serviciul Arme şi cei de la Investigaţii Criminale au demarat o anchetă, din primele informaţii reieşind că incidentul s-a petrecut în zona barului Lepa Brena. La această oră, rănitul şi alţi suspecţi sunt audiaţi. Vom reveni cu amănunte.
UPDATE 1 În momentul în care un echipaj de la secţia 5 venea să aplaneze un scandal produs de nişte beţivani în benzinăria de lângă barul Lepa Brena, de pe Calea Lugojului, poliţiştii au observat că un bărbat trage spre clădire. Poliţiştii l-au somat pe suspect, dar acesta a rupt-o la fugă, îndreptându-se spre Pădurea Verde. Individul a aruncat pistolul pe acoperişul unei case, iar încărcătorul în altă parte, după care a reuşit să-şi piardă urma în pădure. Poliţiştii au tras două focuri de armă în încercarea de a-l opri, dar fără succes. Ulterior, a fost descoperit un pistol marca Browning, calibrul 9 mm, şi puţin mai încolo încărcătorul în care mai erau 2 cartuşe. Criminaliştii au ridicat amprente şi ADN pentru a stabili cine a tras cu arma. Ancheta continuă pentru prinderea trăgătorului şi a condiţiilor în care s-a produs incidentul.
UPDATE 2 Poliţiştii l-au identificat pe principal suspect în persoana lui Hari Orbulescu, de 26 ani, din Timişoara. Împotriva acestuia a fost începută urmărirea penală pentru mai multe infracţiuni, printre care şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.






