Un adevărat arsenal a fost descoperit în dimineaţa zilei de vineri în portbagajul unei maşini care a intrat în ţară prin vama Cenad. La control, şoferul unui Audi A6, care venea din Germania, a declarat, iniţial, că transportă nişte bocanci şi alcool. La control, în portbagaj, a fost descoperit un adevărat arsenal –  90 de pistoale cu glonţ cal.9 mm. de diferite mărci, 5  arme de tir precum şi 520 de cartuşe cu glonţ de diferite calibre. I. Florin, patronul unei firme din Moşniţa Noua specializată în importul şi comerţul de arme, a prezentat mai multe documente, însă unele erau expirate. Acesta a arătat autorizaţia pentru efectuarea de operaţiuni de comerţ exterior cu produse militare emisă de Ministerul Afacerilor Externe care era valabil  până la 23.11 2011, avizul pentru autorizarea efectuării de operaţiuni de comerţ exterior cu armamente, muniţie şi alte produse militare emisă de Ministerul Apărării Naţionale valabil până la data de 23.11.2011, autorizaţia pentru efectuarea operaţiunilor cu arme şi muniţii letale emisă de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş din data de  04.10.2010 şi facturi de provenienţă a mărfii emise de către un magazin din Germania. Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase au decis ridicarea armelor, având în vedere faptul că autorizaţiile prezentate erau expirate. De asemenea, s-a stabilit că arsenalul a fost transportat în condiţii total nepotrivite, armele fiind aduse fără nici un fel de măsuri de siguranţă. În plus, patronul nu a declarat armele la intrarea în ţară.

.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.