La Tribunalul Timiș a început, astăzi, procesul în dosarul „bani pentru PD-L” în care DNA i-a trimis în judecată pe
fostul șef al ITM Timiș Cornelia Corescu și pe fostul secretar general al PD-L Timiș, Vasile Medeșan. Când au fost aduși în sala de judecată, cei doi care se cunosc de 30 de ani, au evitat să se privească. Apărătorii Corneliei Corescu au cerut instanței să nu ia în considerare o declarație în care Medesan a revenit cu câteva lămuriri, deoarece aceasta a fost dată după ce s-a întocmit rechizitoriul. În replică procurorul DNA a susţinut că a depus la dosar această declaraţie pentru că Medeșan ar fi solicitat să dea detalii suplimentare.
Judecătorul a anunţat că va decide daca va ţine sau nu cont de aceasta în momentul în care va ajunge sa analizeze probele de la dosar. Vasile Medeşan a solicitat sa fie judecat pe procedura simplificată, care presupune că inculpatul nu mai solicită alte probe suplimentare şi recunoaşte absolut toate faptele de care este acuzat, aşa cum au fost reţinute de procurori în rechizitoriu.”Mă consider vinovat. Am partea mea de vină. Sunt unele inadvertenţe legate de detalii, dar acestea nu sunt esenţiale pentru fondul problemei”, a declarat Medeşan cu voce pierdută. În apărarea sa avocaţii au depus atât o caracterizare a acestuia de la locul de muncă, cât şi un certificat medical cu cele constatate la Penitenciarul Timişoara în momentul în care a fost încarcerat.
Cornelia Corescu s-a declarat nevinovată, susţinând că „mi-am facut datoria conform prevederilor legale.Recunosc absolut toate convorbirile telefonice aflate la dosar. Sunt o realitate, din pacate nu sunt toate. Mi-ar fi placut să fie şi acelea pe care procurorii nu le-au pus”. Fostul şef al ITM Timiş a încercat să arunce toata vina pe patronul firmei care i-a denunţat, afirmând că după control „Grindiş mi-a spus ca e baptist si sa-l ajut în numele Domnului. I-am spus să nu confunde instituţiile statului cu biserica şi l-am trimis la colegii mei să-i întocmească documentele pentru că îl descoperisem cu mai mult de opt oameni muncind ilegal la Hotel Boavista. Ulterior, m-am întâlnit cu domnul Medeşan la PD-L şi am discutat despre Grindiş, i-am spus că nu am cum să-l ajut şi Medeşan a fost de acord cu mine. De altfel, am şi înaintat sesizarea penală. Ulterior, Grindiş a venit la mine şi mi-a spus că face orice şi îmi dă orice numai ca să scape. I-am spus că este un nesimţit şi că nu fac nimic pentru el”, a declarat Corescu în faţa instantei. Despre cei 1.000 de lei donaţi la PD-L pentru a fi iertat de amenzile ITM Timiş, Corescu susţine că a aflat de la Grindiş într-o altă întâlnire de la sediul PD-L. „Iniţial, am înţeles că este vorba de 100 de lei nu de 1.000. L-am întrebat pe Medeşan dacă aşa încearcă Grindiş sa mă îmbuneze. I-am spus să-l trimită pe Grindiş să-i dau toţi banii înapoi.”
Când a fost întrebată despre cum a fost înregistrată contestaţia patronului cu o data anterioară, Corescu a aruncat pisica în curtea secretarei susţinând că nu stă la ea registrul de intrări-ieşiri al documentelor şi că nu i-a spus cu ce dată să înregistreze actul. Întrebată de procuror cum explică faptul că secretara ar fi făcut de capul ei antedatarea contestaţiei în condiţiile în care îi era subordonată, Corescu a spus că ea bănuieşte faptul că denunţătorul a solicitat acest lucru. Apărătorii celor doi au solicitat din nou eliberarea provizorie sub control judiciar a acestora, motivând faptul că au fost audiaţi şi nu mai pot influenţa aflarea adevărului, mai ales că Medeşan a şi recunoscut toate acuzaţiile. Instanţa a respins solicitările celor doi inculpaţi, care rămân în continuare după gratii, având posibilitatea de a face recurs împotriva deciziei de respingere a liberării provizorii.






