Apariţie surpriză la termenul de astăzi al lotului Moraviţa 1, trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupţie şi contrabandă, care a
avut loc la Curtea de Apel Timişoara – apariţia fostului senator PSD şi fost secretar de stat în MAI, Şerban Nicolae, un apropiat al lui Ion Iliescu căruia i-a fost consilier prezidenţial. Ca avocat, Nicolae a venit să-l apere pe fostului şef de tură de la Poliţia de Frontieră, Adrian Mocanu. Poliţistul a fost acuzat de DNA de aderare la un grup infracţional organizat şi că în una din zilele în care a fost şef de tură împreună cu investigatorul Mihai Vodă a împărţit şpăgile adunate, partea care i-a revenit fiind de 345 euro. „Clientul meu a fost în permanenţă cercetat în libertate. De altfel, în primă fază nici nu a fost pus sub acuzare. Nu sunt probe care să susţină acuzaţiile. Este un caz simplu din punctul meu de vedere”, a declarat avocatul Şerban Nicolae pentru PRESSALERT.ro.
În timpul şedinţei de judecată, dezbaterile au fost aprinse după ce mai mulţi apărători au susţinut că dosarul trebuie declinat Tribunalului Timiş, deoarece nu Curtea de Apel Timişoara este competentă. Motivul – Viorel Lilian Matei nu ar fi avut atribuţii de poliţie judiciară în vama Moraviţa şi că ar fi avut această calitate doar când era la IPJ Timiş. În replică, procurorul DNA a susţinut că, în conformitate, cu documentele transmise de MAI şi aflate la dosar calitatea de ofiţer de poliţie judiciară a lui Matei a încetat doar în martie 2011, calitate pe care a dobândit-o în 2005 când era la Poliţia Timiş. Judecătorul a dat citire unei adrese trimisă instanţei de Poliţia de Frontieră Timiş, un „document care este atât de clar încât nu lămureşte nimic”, în care se susţine că Matei s-a mutat la Poliţia de Frontieră timiş având calitatea de ofiţer de poliţie judiciară , dar că la dosarul său de cadre în format electronic nu există nici o dovadă. Instanţa a rămas în deliberare asupra execpţiei de necompetenţă. Rămâi pe PRESSALERT.ro pentru a afla decizia instanţei.
UPDATE 1 Curtea de Apel Timişoara a decis declinarea soluţionării dosarului către Tribunalul Timiş. În motivare se arată că „la fila 91 din volumul 2 dosar urmărire penală există un aviz al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din 07.03.2011, care avizează eliberarea din cadrul structurii poliţiei judiciare, printre alţii şi pe inspectorul de poliţie Matei Viorel Lilian, însă acest aviz nu are în vedere calitatea de poliţist judiciar în cadrul Poliţiei de Frontieră a inculpatului, calitate în care se pretinde că a săvârşit faptele care ar atrage competenţa acestei instanţe, ci calitatea de poliţist în cadrul poliţiei naţionale.Dealtfel avizul mai sus menţionat are un caracter extrem de expeditiv şi nu cuprinde nici un detaliu necesar pentru lămurirea calităţii inculpatului.Potrivit art. 27 alin. 3 lit. b din Legea nr. 218/2002, curţile de apel judecă faptele săvârşite de poliţişti care fac parte din categoria celor enumeraţi de art. 14 alin. 2 pct. 1 lit. e-j din legea nr. 360/2002, dar care au calitatea de organ de cercetare a poliţiei judiciare. În speţă, inculpatul Matei Viorel Lilian, nu numai că nu a fost numit în această calitate la Poliţia de Frontieră, acesta nu a desfăşurat nici măcar formal activităţi care ar ţine de specificul poliţiei judiciare şi faţă de inexistenţa acestei calităţi la momentul când se susţine că ar fi săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată, competenţa de a soluţiona cauza în primă instanţă după infracţiunile care fac obiectul cauzei şi după calitatea persoanelor o are tribunalul. Faţă de locul unde se pretinde că s-au săvârşit faptele, punctele de trecere frontieră Moraviţa şi Foeni, competenţa teritorială de a judeca cauza în primă instanţă revine Tribunalului Timiş”.
De asemenea, instanţa s-a pronunţat şi asupra mai multor cereri de ridicare a interdicţiilor de a părăsi ţara. Singura admisă a fost cea a vameşului Ştefan Gubic care a invoat faptul că trebuie să se deplaseze la Szeged pentru a fi operat de hernie de coloană „pentru care a fost programat şi a fost internat de mai multe ori în spitale din Ungaria şi Germania, anexând în acest sens acte medicale. Din cuprinsul acestor acte, instanţa constată că acesta suferă de diabet zaharat tipII şi hernie de disc coloană cervicală (C6) cu cervico-brachialgii, acuzând dureri insuportabile şi fiind monitorizat şi tratat încă din 04.10.2010, de doctorul Barzo Pal din Szeged, specialist neurochirurg şi neurolog”. Curtea de Apel Timişoara a respins cererile de revocare a măsurilor preventive formulate de inculpaţii Budriş Cornel Florin, Degan Marian Lucian, Darie Ioan Marian, Augustinov Petru, Chiosa Costinel, Maier Adrian, Porav Ciprian Ionuţ, Caramatrac Ion Alin, Munteanu Valentin Titus.
