Liderul PSD Timiş, Titu Bojin, a umplut, săptămânile trecute, presa cu declaraţiile sale despre demisia sa din funcţia de şef al Direcţiei
Apelor „Banat” pe motiv că o să candideze din partea USL pentru funcţia de preşedinte al consiliului judeţean. „Demisia” din motive de incompatiblitate politică a intervenit după ce în ultimii ani a rămas în funcţie cu sprijinul preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, care a motivat că era risc de inundaţii. În toată această perioadă, pesedistul Bojin care aplica politica guvernului Boc a susţinut că este un profesionist în domeniu. Ca lider al social-democraţilor, Bojin s-a remarcat prin lipsa de reacţie la acţiunile puterii şi prin interzicerea PRESSALERT.ro la PSD Timiş pentru că am scris despre cârdăşia cu puterea.
După demisie, şeful PSD Timiş nu a ocupat o funcţie mai mică în cadrul DAB, ci a fost avansat, conform debanat.ro, în conducerea centrală a Apelor Române ca şef al Serviciului exploatare şi întreţinere a sistemelor . ” Este o funcţie de execuţie care nu are culoare politică”, a explicat pesedistul Titu Bojin acceptarea funcţiei şi mai importantă în guvernarea PD-L. De asemnea, a anunţat că nu renunţă la candidatura de la consiliul judeţean unde trebuie să lupte împotriva protectorului său Ostaficiuc.






