Persoanele care refuză să-şi declare codul numeric personal (CNP) la recensământ pot fi înregistrate şi fără acesta şi nu riscă absolut nicio sancţiune, a afirmat, astăzi, purtătorul de cuvânt al Institului Naţional de Statistică (INS), Vladimir Alexandrescu. „Nimeni nu este obligat să-şi spună codul numeric personal la recensământ dacă dintr-un motiv sau altul nu doreşte să o facă. Oricine poate şi va fi recenzat chiar şi absenţa acestui CNP, iar cei care refuză să-l divulge recenzorului nu riscă absolut nicio sancţiune”, a declarat Alexandrescu. Oficialul  a mai spus că amenzile sunt doar o soluţie „ultimativă” la care se ajunge doar în cazul unui refuz explicit şi repetat al unor persoane de a răspunde chetionarelor recenzorilor. Recensământul populaţiei şi locuinţelor a început joi şi se va desfăşura până în 31 octombrie, iar primele date vor fi făcute publice cel târziu la sfârşitul lunii ianuarie 2012.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.