Operaţiunea DNA în urma căreia, aseară, Cornelia Corescu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş, şi secretarul executiv al PD-
L Timiş, omul de afaceri Vasile Medeşan, au fost reţinuţi a pornit tot de la un membru al partidului de guvernământ. Mai exact de la patronul firmei Raul & Andreea Construct SRL din Variaş, Aurel Grindiş, acesta recunoscând pentru PRESSALERT.ro că „da sunt membru PDL. Dar de unde ştiţi că am avut eu probleme cu ITM-ul? „. În urma unei reclamaţii a doi muncitori depusă la ITM că nu şi-au primit banii, inspectorii ITM au făcut, în luna iulie, un control la firmă şi au descoperiţi opt angajaţi la negru. Ca să scape de probleme a apelat la colegul său de partid, secretarul executiv, Vasile Medeşan, unul dintre oamenii din echipa preşedintelui PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc şi unul dintre oamenii din echipa deputatului Alin Popoviciu. „Faci o donaţie de 10.000 lei la partid şi se rezolvă problema”, i-a transmis sec acesta. Patronul s-a dus la partid, a achitat 1.000 lei şi s-a dus cu chitanţa doveditoare la Cornelia Corescu. Aceasta s-a uitat în grabă peste hârtie şi l-a trimis pe Grindiş la subordonatele sale, dând indicaţii să fie tratat cu blândeţe. Aşa că a primit un proces verbal ăn care se constatau mici deficienţe şi erau date termene de remediere fără a exista însă nici o amendă. Scandalul a izbucnit în momentul în care Cornelia Corescu a observat că de fapt nu s-a plătit donaţia cerută. Aşa că a cerut distrugerea vechilor documente, întocmirea unor noi acte şi luarea unor măsuri radicale – amendarea cu 16.000 lei şi plângere penală împotriva patronului. Explicaţia pentru măsurile de pedepsire au venit de la Medeşan, care i-a explicat colegului de partid „n-ai făcut ce trebuia. Doamna s-a simţit jignită”. Ulterior, Corescu i-a mai oferit o şansă patronului să scape – achitarea integrală a celor 10.000 lei. „În acest context, inculpata a dispus înregistrarea în evidenţele instituţiei a unei contestaţii în vederea anulării procesului verbal cu o dată anterioară, astfel încât să apară ca fiind formulată de denunţător în termen legal. Cu toate acestea, remiterea întregii sume de bani pretinse de inculpată nu a mai avut loc”, se arată în comunicatul DNA.






