Cornelia Corescu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş, a fost ridicată în această dimineaţă de procurorii DNA, fiind la această oră la sediul procurorilor anticorupţie pentru audieri. În urmă cu scurt timp, anchetatorii anticorupţie au descins la sediul ITM Timiş, a cărui activitate a fost blocată. Accesul publicului a fost interzis, în timp ce procurorii şi poliţiştii au început o percheziţie căutând o serie de probe. Conform primelor informaţii obţinute în exclusivitate de PRESSALERT.ro, Cornelia Corescu, un important membru al PD-L Timiş, este anchetată într-un dosar de corupţie. În mai 2010, Corescu a fost la o semnătură distanţă de a fi numită ca şi secretar de stat la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Nu a mai ajuns la Bucureşti pentru că înainte de a fi anunţată oficial în funcţie, aceasta a ieşit într-o conferinţă de presă şi a început să se laude cu ce va face la minister. În perioada când ministerul era condus de liberalul Paul Păcurariu a fost demisă din funcţie după un val de reclamaţii al angajaţilor care o acuzau de tot felul de abuzuri, dar ulterior a fost repusă în funcţie. Vom reveni cu amănunte.

UPDATE 1 Procurorii DNA au finalizat percheziţia de la sediul ITM Timiş de unde au plecatcu mai multe cutii pline cu documente. De asemenea a fost adusă pentru audieri şi o altă angajată a inspectoratului, conform unor surse aceasta fiind una din secretarele instituţiei. Tot pentru audieri a fost adus sub escorta celor de la DNA şi un bărbat, care nu a făcut nici un fel de comentariu. Audierile sunt în plină desfăşurare, Cornelia Corescu fiind asistată de doi avocaţi binecunoscuţi.

Update 2 : Procurorii DNA au audiat toată ziua mai mulţi inspectori ITM dar şi câteva persoane din afara instituţiei. Surse demne de încredere au afirmat că şefa ITM Timiş este cercetată pentru complicitate la trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu, aceasta folosiindu-se de o schemă elaborată prin care patronilor de firme li se solicitau prin intermediar să facă diverse plăţi. O parte dintre angajaţii inspectoratului de muncă au plecat acasă imediat după ce au fost audiaţi de procurorii anticorupţie. Ancheta DNA o vizează atât pe Cornelia Corescu cât şi alte trei persoane aflate în continuare la audieri.

Update 3 : În urmă cu puţin timp procurorii DNA au emis pe numele Corneliei Corescu o ordonanţă de reţinere pe 24 de ore pentru trafic de influenţă. De asemenea s-a decis şi reţinerea unui om de afaceri membru PD-L, Vasile Medeşan – patron al grupului de firme Trident şi secretar exectutiv al PD-L Timiş. Din ancheta DNA a reieşit că inspectorii ITM au făcut un control la o firmă din Variaş, SC  Relu&Andreea Construct SRL ,descoperind nereguli. Patronul acesteia i-a cerut sprijinul lui Medeşan care i-ar fi spus că lucrurile se vor rezolva dacă va face o donaţie de 10.000 lei la PD-L. Omul de afaceri a achitat doar 1.000 lei şi s-a dus să arate dovada plăţii. Cornelia Corescu ar fi dispus anularea hârtiilor prin care se constatau neregulile crezând că s-a plătit întreaga sumă la partid. Ulterior când a aflat că la partid s-a donat doar 10% din sumă aceasta a dispus refacerea documentelor şi sesizarea Parchetului în cazul omului de afaceri. La 20:25 Corescu şi Medeşan au fost duşi în arestul Poliţiei Timiş urmând ca în decursul zilei de mâine să fie prezentaţi Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă. Niciunul din cei doi nu a scos un cuvânt în faţa jurnaliştilor. Avocatul Fanu Moca, unul dintre cei doi apărători ai Cormeliei Corescu, le-a declarat jurnaliştilor „clienta mea a fost reţinută pentru 24 de ore. Este vorba despre acuzaţii de trafic de influenţă, care, în opinia noastră, nu au o logică clară faţă de prevederile codului penal. E posibil să asistăm şi la o schimbare de încadrare, cu care, de altfel, unele dintre instituţiile din clădirea asta ne-au obişnuit. Este vorba de mai multe infracţiuni: instigare la abuz în serviciu şi complicitate la trafic de influenţă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.