Bastionul Theresia, unul dintre simbolurile Timişoarei, care a fost renovat cu fonduri europene, continuă să se degradeze, arătând în
anumite porţiuni ca după război. Zona cea mai distrusă rămâne cea a pasajului auto, unde tencuiala căzută şi pereţii negri te fac să te gândeşti că ai nimerit într-o hrubă unde nu a mai trecu un meşter de ani de zile. Asta în condiţiile în care, după ce Bastionul a fost inaugurat cu un an întârziere, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, a anunţat că s-au alocat alţi bani pentru refacerea pasajelor pietonale după ce tencuiala a început să cadă-n capul trecătorilor. În plus, unul dintre burlane, amplasat la doar câţiva metri de placa de marmură care aminteşte că renovarea Bastionului a fost încheiată în 2010, a dispărut. De bucata de metal care a mai rămas, angajaţii au agăţat un plastic pe post de burlan. În mod ciudat, burlanul a dispărut la vreo sută de metri în linie dreaptă de locul unde se află ghereta celor puşi săpăzească clădirea.






