După ce arădeanul Ioan Handra a fost numit şeful Poliţiei de Frontieră Timiş , la mijlocul lunii iunie, a început o amplă operaţiune de aducere a oamenilor de încredere din judeţul vecin şi de numire a lor în funcţiile cheie. Printre primii aduşi au fost şoferul chestorului  de când conducea IJPF  Arad,  şi agentul Mihaela Leş. Oficial, cei doi lucrează la sectorul Poliţiei de Frontieră Lunga, unul dintre cele mai grele de la graniţa cu Serbia din cauza numărului extrem de mare de migranţi care intră prin această zonă şi unde fiecare om contează. Cei doi au fost nu au stat pe fâşie pentru că au fos detaşaţi la Timişoara, sediul inspectoratului,  unul ca şofer, iar Leş la biroul de presă. Astfel două posturi dein operativ sunt blocate. În urma unui concurs organizat la Poliţia de Frontieră Timiş, biroul cabinet are de câteva săptămâni un nou şef – pe comisarul şef Ioan Mareş, care înainte a lucrat, desigur, tot la Arad. La biroul supraveghere şi control trecere a frontierei a fost „uns” tot un arădean – comisarul Vasile Gonga. Şeful sectorului Moraviţa este un alt poliţist de frontieră mutat şi el din Arad – comisarul Gabriel Axinia. De la instalarea noii conduceri a Poliţiei de Frontieră Timiş nici o reţea de contrabandă cu ţigări nu a mai fost anihilată. Am încercat să-l contactăm pe chestorul Ioan Handra pentru a comenta această situaţie, dar a fost imposibil pentru că este plecat la un curs de perfecţionare la Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.