Şeful APIA Timiş, Dan Micluţa a declarat, astăzi pentru PRESSALERT.ro că aşteaptă să primească un răspuns oficial în legătură cu
arestarea lui Călin Roman pentru ” a începe procedurile de suspendare din funcţia publică”. Fiul cel mic al primarului din Deta, arestat pe 29 de zile alături de alţi trei suspecţi după ce a fost implicat în scandalul de la Deta din noaptea de sâmbătă pe duminică în urma căruia trei persoane au fost înjunghiate, a fost angajat, anul trecut, la centrul APIA Deta pe un post temporar vacant, pe o perioadă determinată de doi ani de zile, în locul unui angajat aflat în concediu de creştere a copilului. „A dat concurs pentru ocuparea postului. Se ocupa cu preluarea cererilor. Mă mir de ce am văzut în legătură cu el pentru că la serviciu nu a avut un comportament deviat. Nu am avut nici un fel de problemă cu el”. La rândul său, şeful APIA, Florin Faur, ajuns la Bucureşti după ce a condus filiala Timiş a agenţiei, a precizat că fiul primarului ” s-a integrat bine în echipa de la Deta. Am fost miraţi pentru că pe funcţia publică şi-a făcut datoria. Sunt oameni cu personalitate multiplă şi poate asta avem şi în cazul de faţă”.
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, care recunoaşte că a fost în campania electorală pentru a-l susţine pe primarul Petru Roman să câştige fotoliul de edil şef al Detei, susţine că nu există nici o legătură între faptul că este coleg în PD-L cu tatăl lui Călin şi angajarea acestuia. „Nu văd nici o problemă. Ar fi bine dacă am putea angaja toţi tinerii. Problemă era dacaă nu şi-ar fi făcut treaba ca funcţionar public”. La ora 14, şefii APIA au primit, oficial, înştiinţarea că fiul primarului a fost arestat şi imediat au întocmit decizia de suspendare.

