Fostul şef al Poliţiei Deta, comisarul şef Ioan Goloşie, şi-a depus actele pentru a se pensiona, a anunţat, astăzi, chestorul Liviu Popa, şeful Poliţiei Române. Goloşie şi-a dat demisia din funcţie după scandalul de la Deta, deşi anterior a declarat că nu are motive şi nu se simte cu nimic vinovat de ce s-a întâmplat. Azi dimineaţă, Ioan Goloşie şi-a predat pe proces verbal documentele deţinute ca şef al Poliţiei Deta, acolo aflându-se şi cei din comisia de anchetă internă. Comisarul şef Goloşie şi subordonaţii săi sunt vizaţi de un control al Ministerului de Interne care trebuie să stabilească modul în care aceştia şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în ultimii ani. Ulterior, comisarul şef a declarat că se simte rău şi s-a dus la spitalul din localitate pentru un consult. Medicii au afirmat că poliţistul este în evidenţe cu afecţiuni cardiace, dar nu au confirmat informaţia potrivit căreia a suferit un infarct, acesta fiind supus în continuare investigaţiilor de specialitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.