Notarul Paula Cojocari, fiica celebrului secretar al Primăriei Timişoara căruia cunoscuţii îi spun „nea Jean”, a sfidat, astăzi, toate regulile 
cu noua sa maşină de fiţe – un Audi R8, negru, cu numere de Germania. Deşi circulaţia a fost închisă pe tot parcul zilei în zona istorică, sărbătorindu-se Ziua transportului public, maşina a ajuns în faţa biroului notarial. După cum a fost parcat Audi-ul, acesta a intrat pe contrasens, iar acest lucru a fost posibil doar cu acordul poliţistului aflat la capătul străzii Francesco Griselini. Maşina a rămas parcată până seara pe strada goală. Când jurnaliştii de la Adevărul a dezvăluit ce maşină a comandat secretarul Ioan Cojocari pentru fiica sa, acesta a susţinut că este o maşină la mâna a treia şi că Audi R8 este „o maşină de fiţe pentru că nu ai ce face cu ea, nu poţi pune niciun un bidon cu apă în portbagaj”. Nu este primul moft pe care „nea Jean” îl îndeplineşte fiicei sale – a învârtit hotărârile de consiliu local şi i-a făcut primul loc de parcare cu dedicaţie în faţa biroului naţional, deşi nu îndeplinea condiţiile legale. În plus, fiica lui Cojocari a fost favorită, alături de maestra ei, notarul Safta Criste, la contractele Primăriei Timişoarei, încasând sume importante din bugetul municipalităţii. Deşi conflictul de interese este evident, Cojocari a susţinut în stilul caracteristic că ” atâtat timp cât onoroariul s-a calculat la minimum din valoare şi nu s-a creat nici un prejudiciu, nu este nici un fel de problemă. Mai rămâne doar chestiunea morală”.
Acasă România de mol Fiica secretarului Cojocari a sfidat toate restricţiile cu noua sa maşină de...




