Poliţia Timiş se confruntă cu un nou caz extrem de grav, asupra căruia s-a păstrat până acum discreţia – o nouă posibilă crimă în care cadavrul a fost tranşat. Alarma s-a dat, în urmă cu mai bine de o săptămână, când la o stână din localitatea Ghilad unul dintre ciobani a făcut o descoperire şocantă. Unul dintre câini a adus în gură capul unui bărbat. Faţa era desfigurată de muşcături, doar creierul rămânând intact în cutia craniană. Speriat, omul a anunţat Poliţia, la faţa locului sosind criminalişti care au ridicat craniul. Surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru PRESSALERT.ro că în urma primelor verificări medicul legist a stabilit că moartea victimei a survenit cu maxim o lună înainte de descoperirea capului. Deşi s-au făcut verificări nu au fost găsite alte bucăţi de cadavru în zonă, la această oră anchetatorii încercând să stabilească identitatea victimei. Având în vedere această constatare a legiştilor este exclusă posibilitatea ca să fie vorba de vreo legătură cu cadavrul tranşat de la Lugoj, unde s-a stabilit identitatea victimei, dar autorii sunt încă necunoscuţi. Vă reamintim că 19 iunie în zona barajului de la Hitiaş a fost descoperit o altă bucată de cadavru.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here