Până să ajungă în faţa procurorilor anticorupţie, vameşul Neta Şaptebani, cea care a deconspirat cu două zile înainte descinderile DNA din vama Moraviţa conform interceptărilor
telefonice prezentate în exclusivitate de PRESSALERT.ro, a avut probleme cu rutierişii. În seara zilei de luni, în jurul orei 23,50, soţia actualului şef al Poliţiei de Frontieră Caraş Severin circula cu un BMW X5 pe Calea Şagului din Timişoara. A fost oprită de agenţii de la Poliţia Rutieră după ce radarul a înregistrat-o circulând cu 79 de kilometri la oră prin oraş. Pe lângă amenda pentru depăşirea vitezei legale, Neta Şaptebani s-a mai ales cu o sancţiune şi pentru că nu purta centură de siguranţă.
Conform ultimei declaraţii de avere a Netei Şaptebani, BMW-ul este una din cele două maşini ale familiei, cealaltă fiind un Mercedes. Cei doi deţin trei terenuri în localitatea Pişchia, în total peste nouă hectare de teren extravilan, şi un teren intravilan în Giarmata de o mie de metrii pătraţi, achiziţionat în 2009. În decembrie anul trecut subcomisarul Cristinel Şaptebani împreună cu Rostasian Mariana au obţinut de la Consiliul Judeţean Timiş un certificat de urbanism pentru un teren din extravilanul comunei Pişchia pentru elaborare PUZ, obţinere avize şi acorduri, scoatere teren din circuitul agricol.
În mod ciudat, declaraţia de avere a şefului Poliţiei de Frontieră Caraş Severin lipseşte de pe site-ul instituţiei, deşi cele ale adjuncţilor sunt postate. Motivul invocat este o problemă tehnică, care va fi remediată luni.




