Cu fiecare zi, poliţistului român îi creşte gradul. De handicap. Faţă de infractori şi faţă de societate. Cum să alergi după tâlharul „înfipt” 
într-un Şeptar care mănâncă la sută cota de benzină pe săptămână cu o maşină de serviciu care nici măcar casco n-are? Cât devotament să mai ai faţă de ţară şi popor când în fiecare lună te duci acasă cu tot mai puţini bani? Ce respect de sine să mai ai când salariul tău ca poliţist este mai mic decât al femeii de serviciu de la Electrica? Cum să te privească omul de pe stradă când nu e zi ca şefii Poliţiei să nu iasă-n public să spună cât de beţivani, leneşi şi incompetenţi sunt proprii subordonaţi?
Poliţia în ansamblul ei este departe de a fi o instituţie aproape de perfecţiune. Aici s-au adunat toate tarele şi frustrările a două decenii de transformări niciodată duse până la capăt. Părţi care ar trebui să asigure autoprotecţia acestui organism botezat MAI – celebrul doi ş-un sfert şi DGA – sunt poate cele mai nereformate. Niciodată nimeni nu şi-a asumat responsabilitatea de a cerne lucrurile doar prin sita profesionalismului. Legăturile de şpagă şi interese au fost întotdeauna mai presus de orice. Aşa zisa reformă despre care se face atâta vorbire acum nu are nici un fel de legătură cu profesionalismul. Şi ce exemplu mai bun de „reformare” a sistemului să dau dacă nu cazul subscomisarului Şaptebani. Într-un moment în care România se dă cu capul de pereţi că nu intră-n Schengen, la viitoarea graniţă externă este pus să vegheze un ins care dădea verde contrabandei în Moraviţa. Câtă încredere să aibă Franţa, Germania sau Olanda într-o Românie care apără astfel graniţa externă a spaţiului Schengen?
Toate aceste tăieri de salarii haotice, care-i transformă pe angajaţii MAI în nişte handicapaţi din punct de vedere financiar, nu fac decât să aibă un efect de bumerang împotriva societăţii. Pentru că afectează dramatic şi nucleul dur al profesioniştilor din Poliţie pentru care opţiunea şpagă nu există în meniul propriei existenţe. Aceştia vor preferă să părăsească sistemul şi într-o zi ne vom trezi că nu va mai trebui să căutăm crima organizată prin alte părţi, ci va fi nevoie doar să deschidem uşa unei secţii de Poliţie.
