Poliţia Timiş a finalizat ancheta declanşată după ce PRESSALERT.ro a prezentat modul în care s-a făcut eliberarea din arest a eliberare lot 38 moravita 1 pultimilor 28 de poliţişti de frontieră şi vameşi din lotul Moraviţa, trimişi în judecată de DNA pentru aderare la grup infracţional organizat  şi luare de mită. Ofiţerul de serviciu din noaptea respectivă, comisarul şef Doinel Malcoci, şeful sindicatului poliţiştilor dinTimiş, i-a scos pe mai mulţi dintre cei eliberaţi pe la poarta auto, pentru a încerca să evite întâlnirea cu jurnaliştii. Poliţistul a încălcat regulile de acces deoarece  pe la poarta auto nu pot intra sau ieşi pe jos nici măcar poliţiştii. „În urma acestei anchete a fost dispusă sancţionarea disciplinară a comisarului şef conform prevederilor Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 400 din 29.10.2004, privind regimul disciplinar al personalului din MAI cu avertisment scris”, se arată în comunicatul Poliţiei Timiş. Sindicalistul şef este, de asemenea, cercetat prealabil pentru că a făcut un protest personal la sediul Serviciului paşapoarte unde a rupt câteva zeci de numere de ordine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.