Preşedintele PNL Timiş, senatorul Nicolae Robu, a dat, astăzi, un răspuns şocant atunci când a fost fost întrebat de jurnalişti cum
comentează decizia ANI prin care preşedintele CJ Timiş şi şeful democrat-liberalilor din judeţ, Constantin Ostaficiuc, a fost găsit în conflict de interese în afacerea Ornella Design. „Nu mă preocupă cazul acesta. Nu ştiu nimic. Nu este de competenţa mea dacă este un lucru corect sau nu. Habar nu am dacă e sau nu e cum spune ANI. Ca să fie limpede – eu habar nu am dacă domnul Ostaficiuc a fost implicat într-un conflict de interese. Asta va stabili justiţia”, a declarat Robu. Deşi decizia ANI îl vizează pe şeful partidului de guvernământ din Timiş, subiectul nu s-a aflat pe agenda conferinţei de presă a liberalilor, care au vorbit despre cu totul alte lucruri – praful din timişoara, ADP, regionalizarea României sau o campanie a TNL a „victimelor guvernării Boc”. Extrem de deranjat de faptul că presa a continuat să pună întrebări despre afacerile dubioase ale şeful PD-L, liberalul Robu a ţinut să pună lucrurile la punct, afirmând că „am o altă zonă de preocupare. Fiecare cu treaba lui. Eu am altă zonă de competenţe”. O posibilă explicaţie a non-combatului lui Robu, ale cărui declaraţii seamănă mai degraba cu ale unui susţinător al PD-L, decât cu cele ale liderului unui partid de opoziţie, pe tema afacerilor lui Ostaficiuc cu firma familiei, este faptul că şi Robu are o situaţie cu cântec la „Politehnica” din Timişoara unde este rector şi profesor la Facultatea de Automatică şi Calculatoare. Aici lucrează ca asistenţi şi cei doi copiii ai săi Andreea şi Raul Robu. P






