Am trăit o senzaţie de deja-vu la congresul PD-L. Agresivitatea susţinătorilor lui Emil Boc, plasaţi strategic în primele rânduri, mi-a
adus aminte de soldaţii lui Vanghelie plasaţi la fel pentru a-i aranja apele lui Mircea Geoană, la ultimul congres PSD. Aceeaşi atitudine de roboţei pregătiţi să facă orice-şi doreşte şeful. Spre diferenţă de Geoană, Boc a câştigat războiul. Pentru că l-a avut de partea sa pe tatăl partidului şi a avut mai multe de oferit. Tactica folosită a fost cea de la alegerile generale, adaptată specificului intern. În loc de găleţi, zahăr şi lapte s-au dat bani pentru diversele nevoi ale celor care, desigur, sunt impresionaţi de parteneriatul special cu preşedintele şi luptă pentru câştigarea alegerilor în 2012.
Alegerea lui Emil Boc va uşura, în perspectiva alegerilor din anii viitori, misiunea Uniunii Social Liberale care va apăsă la maxim pe pedala „Boc, Udrea, Băsescu”. Aşa cum în 2004 nu se auzea dinspre opoziţie decât despre coruptul Năstase. Neimportant pentru Boc care este. Orice trebuie – premier, preşedinte al PD-L, încasator de pumni şi înjurături, argat, preş sau neînvinsul din alegeri. La fel va apăsa pe pedală, până la rupere, toată echipa Boc a cărei suprem argument este parteneriatul cu Băsescu şi nu cu poporul român sau măcar cu poporul pedelist. Conştienţi că a câştiga alegerile este la fel de probabil ca şi lansarea din Modrogan a primei expediţii româneşti pe Marte, Boc şi ai lui vor folosi perioada rămasă pentru a-şi îngroşa rezervele strategice.
Asta între două reprize de anihilat ce a mai rămas din opoziţia de prin partid. Primele semne au apărut imediat după ce s-a ales Boc care este. Pentru a rezista, Constantin Ostaficiuc va trebui să-şi joace extrem de bine cartea pentru a rezista asalturilor ce se pregătesc împotriva sa. Dar opozanţilor săi nu le lipsesc şansele de reuşită. Pentru că teoria cu bască sau fără bască a mai fost pusă în practică chiar în Timiş. În cazul senatorului Dorel Borza. De exemplu.
