Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile făcute împotriva sentinţelor prin care, iniţial, Curtea de Apel Timişoara a vamesi arestati05respins cererile de liberare condiţionată sub control judiciar a doi dintre poliţiştii de frontieră arestaţi în dosarul DNA „lotul 140 şpagă” – Costinel Chiosa şi Ioan Rada. Avocatul acestora, Doru Cuţ, a invocat în faţa judecătorilor faptul că ancheta este aproape finalizată, faptele au fost recunoscute, dar şi situaţia personală a celor doi, unul dintre ei având un copil cu grave probleme de sănătate. În încercarea de a obţine eliberarea celor doi, avocatul l-a invocat, anterior, şi pe preşedintele României, susţinând că „de la cel mai înalt nivel, prin intermediul preşedintelui Traian Băsescu, cei arestaţi în acest dosar au fost îndemnaţi să recunoască faptele pentru a beneficia de anumite reduceri de pedepse prevăzute de lege. Clienţii mei au îndeplinit această cerinţă, dar stau în continuare în arest”.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, aseară, cererile de liberare provizorie sub control judiciar, a casat sentinţele şi în rejudecare au admis solicitările. Conform procedurii, cei doi au fost puşi în libertate de îndată. Aceştia au primit o serie de interdicţii – să nu ia legătura cu ceilalţi inculpaţi, să nu discute cu martorii, să se prezinte la toate solicitările procurorilor sau instanţei – care nerespectate pot duce la rearestarea lor. „Justiţia a dovedit că funcţionează „, a comentat Cuţ decizia instanţei supreme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.