Luni dimineaţa. Puţin după ora 8. Soare, linişte. Brusc strada Mareşal Alexandru Averescu se întunecă. Doi măturători ai Retim
reuşesc să provoace eclipse la minut. În mijlocul străzii, o femeie cu o mătură de bucătărie adună praful de pe scuar. Mici vălătuci se ridică de pe asfalt. De pe partea cealaltă a drumului , mătura de nuiele face prăpăd. Pe şosea apar baricade de praf, şoferii nefiind ajutaţi nici măcar de farurile de ceaţă. Cu fiecare mişcare a omului de la Retim, atmosfera devine tot mai irespirabilă. Dar măturătorul continuă cu încăpăţânare să mute praful dintr-o parte în alta. Are şi o explicaţie „dacă nu-l luăm acum, cum putem, până poimâine o să fie dublu. Nu e aşa rău acum. Să vezi cum e nasul plin de praf până diseară”. Se opreşte din măturat cât să tragă o gură de aer cu mai puţine suspensii şi să vadă soarele, după care se ascunde din nou în mijlocul norului. Pe el nu-l interesează procedurile de infrigment sau scuzele şefilor de la primărie că şi la Barcelona e la fel cu praful. Ştie doar că trebuie să-şi facă norma la străzi (des)prăfuite.






