Există o specie aparte specializată-n spălarea cadavrelor. Politice sau penale. Îşi iau foarte în serios misiunea şi 
încearcă, prin orice mijloace, să dovedească tuturor că dracul nu-i decât un sfânt imaculat pe care pică prost umbra. Atât şi nimic mai mult. Cazul tsunamiu-ului antişpagă de la vămile Stamora Moraviţa şi Naidăş este cel mai bun exemplu. Nici n-au ajuns bine la anchetă stăpânii şpăgilor şi a contrabandei că a început corul de bocitoare să le plângă de milă, în urma dârei de praf ridicate de elicopterele transformate-n dube zburătoare. Că erau nişte oameni săraci şi care nu supărau pe nimeni. Că-i iubeau vecinii şi că
fumau ţigări cu timbru românesc.
Apoi s-a trecut la etapa a doua. Arătarea cu degetul a celor care au avut curajul să spargă acest buboi puturos al sistemului mafiot care a pus stăpânire pe vămi. Alături de investigatorii sub acoperire, a mai existat o categorie de oameni care au contribuit decisiv la adunarea probelor – poliţişti de frontieră care şi-au asumat să fie investigatori şi să dea declaraţii şi să se prezinte în faţa instanţei cu numele real. Într-o lume în care fuga de responsabilitate este sfântă, aceşti poliţişti şi-au asumat gestul curajului extrem de a se ridica împotriva unui întreg sistem. Sunt prea puţini cei care au un astfel de curaj şi pentru aceasta merită tot respectul. Dar nu din partea spălătorilor de cadavre. Aceştia au început o campanie prin care încearcă să-şi facă favoriţii mai albi prin acţiuni disperate de a-i înnegri mai tare pe aceşti investigatori, care au cutezat să le dovedească netrebniciile. Spunerea adevărului devine pentru spălătorii de cadavre trădare, iar adevărul gol-goluţ o provocare ordinară.
Şpăgarii se transformă la secundă în nişte fiinţe nevinovate, care n-au decât vina de a fi acceptat nişte bani care nu li se cuveneau. O provocare ordinară, desigur. Care s-a repetat în fiecare zi de lucru şi pe care au acceptat-o, bine-nţeles, din naivitate. Una studiată atent de prin cărţile vechilor securişti specializaţi în manipulare dezinformare. Oricâte fumigene cu miros de marijuana udată-n toaletele complicităţilor trecute vor fi lansate pe piaţă, se simte tot mai tare altceva. Mirosul acelei transpiraţii reci, de frică. Furia cu care s-au dezlănţuit spălătorii de cadavre trădează nervozitatea provocată la gândul că vine ziua când se confirmă vorba din bătrâni „de ce îţi e frică, nu scapi”.
