Cu fiecare zi disperarea celor care simt că se strânge funia în jurul parului creşte. Cei care simt mirosul de cătuşe după colţ fac orice 
pentru a compromite cea mai amplă operaţiune antişpagă. Spălătorii de cadavre se înmulţesc, iar metodele prin care acţionează se diversifică – de la înjurături până la pseudo-laude. Totul, într-o încercare disperată de a-i compromite pe investigatorii cu identitate reală sau protejată, cei care au adus probele de rezistenţă împotriva sutelor de vameşi şi poliţişti de frontieră arestaţi sau anchetaţi în libertate. Socoteala este simplă – compromiterea acestora şi transformarea lor în instigatori – infractori ar duce la anularea tuturor probelor strânse de aceştia şi implicit la transformarea dosarelor de corupţie în forme fără fond. Pentru că pedeapsa pentru infracţiunile de crimă organizată, aderarea la un grup infracţional organizat acuzaţia de până acum, înseamnă pedepse de până la 20 de ani.
Teama cea mare nu este a celor deja arestaţi, ci a celor care zburdă, în continuare, în libertate. Orice cedare a celor care sunt în arest înseamnă, implicit, o probă împotriva lor. Pentru că nu este un secret pentru nimeni că şpăgile strânse în vămi plecau mai departe spre cei care asigurau protecţia reţelelor mafiote. Milioanele de euro scurse în diverse buzunare de-a lungul anilor fac ca miza acestei bătălii să crească în fiecare zi. Într-un fel sau altul este şi vremea deconturilor – e vremea scrisorilor pierdute, a filmuleţelor şi a complicităţilor de budoar, când se întorc cadourile şi protocoalele, când protecţia plătită trebuie sub o formă sau alta întoarsă. Cu cât creşte agitaţia şi numărul fumigenelor cu atât se simte mai tare parfumul de puşcărie printre purtătorii de costume care costă cât leafa pe jumătate de an a unui bugetar cinstit.
