Dacă treci prin Drăgăneşti Olt nu poţi să nu treci pe la casa-bloc a lui Bercea Mondial. Colegul meu, fotoreporterul Constantin Duma, nu a ratat să treacă pe la acest „obiectiv turistic” pe care l-a surprins în toată splendoarea sa portocalie. Că doar naşului Băsescu trebuie să i se bucure ochiul şi poporul să ştie că dragostea de putere e fără număr. Plus că trebuia să se vadă clar cum e treaba cu îndemnul „Să trăiţi bine”. Cât despre numele lipit pe toate zidurile, explicaţia e la fel de simplă. Să nu confunde fiscul locaţia cu a altor amărăşteni care trebuie controlaţi la avere.




