Nicolae Ceauşescu poate zâmbi, liniştit, din mormânt. Măcar pentru că n-a murit specia aceea de pupincurişti pregătiţi să ridice 
osanale conducătorului iubit. Indiferent de numele acestuia. Scenele petrecute la deschiderea Olimpiadei Naţionale de Chimie sunt cea mai bună dovadă. Aidoma sărbătorilor de la 23 august, am avut tot repertoriul – copii transformaţi în unelte de propagandă, piramide umane, culorea partidului peste tot, citate din preaînţeleptul tovarăş metamorfozat în „domnu ministru, Daniel Funeriu”. Plus aceeaşi mentalitate de slugă – să nu-l deranjeze nimeni pe şeful. Paradoxul cel mare este că toate aceste incredibile scene s-au petrecut în locul de unde s-a strigat împotriva dictaturii şi a cultului personalităţii ridicat la politică de stat. Deşi au trecut mai bien de două decenii de atunci, moda citatelor din şefu au rămas la modă. Ba chiar a fost perfecţionată de regimul portocaliu condus de Traian Băsescu. Care a făcut o artă din a-şi numi în funcţii oameni preş. Care n-au făcut decât să continue aceeaşi politică de cadre. După ce a fost citat de subordonatul preaslugarnic, lui Daniel Funeriu îi râdeau ochii. A recunoscut sincer că nu se aştepta să ajungă clasic în viaţă. Şi că există o chimie specială cu olimpicii. Singura diferenţă faţă de apusele sărbători de 23 august, subordonatul n-a zbughit din colţul în care stătea ca să scandeze „Partidul, Funeriu şi chimia”. Poate data viitoare.
Partidul, Funeriu şi chimia
